Möchten Sie zur deutschen Seite wechseln?JaNeina
Close
X
Partajați această pagină
Comunicate de presă
Press|Omnibus|Romania|Romanian

Creșterea economică şi a puterii de cumpărare nu sunt suficiente pentru a obţine încrederea consumatorilor

Bucharest, 26.03.2019

Pe parcursul anului 2018, consumatorii nu au mai redobândit încrederea în economie pe care au avut-o în 2017. Românii au devenit reticenţi pe fondul tensiunilor de pe piaţa monetară (creşterea ROBOR) şi a situației economice incerte. Prin urmare, indicatorul Climatului de Consum măsurat de GfK este încă negativ, situat în zona de pesimism (-20.7).

La nivelul Uniunii Europene, consumatorii sunt preocupaţi de scăderea nivelului de trai - protestele "Vestelor Galbene" din Franţa sau manifestările împotriva rasismului din Italia, creşterea preţului petrolului şi Brexit – evenimente care au dus la coborârea indicelui de încredere până la -6.

Indicatorul privind încrederea consumatorilor români este determinat de previziuni pesimiste la majoritatea capitolelor. Doar 11% cred într-o evoluție pozitivă a economiei și în același procent se așteaptă ca rata şomajului să scadă în următorul an. Cu toate acestea, românii arată ceva mai mult optimism atunci când vine vorba despre așteptările privind situaţia propriilor finanțe. Aproape un sfert dintre ei au încredere că aceasta va arăta mai bine, față de 19% anul anterior.

 Chiar dacă piața FMCG și cea electro-IT au marcat creșteri în 2018*, consumatorii se arată reticenți când vine vorba despre achiziția bunurilor de folosință îndelungată pe viitor. Pentru anul 2019, 4 din 10 români (42%) declară că își vor micșora bugetul pentru achiziții precum mobilă, mașină de spălat, etc., aproape la fel de mulți fiind cei care spun că își vor menține constant bugetul pentru astfel de achiziții (41%). Doar 10% dintre români și-au exprimat intenția de a investi mai mult decât până acum.

Dintr-o perspectivă mai largă, consumul casnic de bunuri de larg consum va fi menţinut în continuare de creșterea venitului disponibil al populaţiei, un impact care poate fi compensat de înăsprirea termenilor de creditare.

Despre metodologie

Rezultatele provin din studiul GfK Omnibus, realizat prin metodologia TAWI (interviuri realizate pe tabletă), pe 1020 respondenţi, reprezentantiv la nivel național.

* Industria bunurilor de larg consum a înregistrat pe parcursul anului 2018 o creștere de aproape 6% comparativ cu 2017, conform studiului GfK Consumer Panel.

** Piața românească de bunuri de folosință îndelungată a marcat o creştere de 13% comparativ cu anul anterior.

Despre GfK

GfK conectează datele şi ştiinţa. Soluţiile inovatoare de cercetare oferă răspunsuri la întrebări esențiale de business din jurul consumatorilor, pieţelor, brandurilor şi media, acum şi în viitor. Ca un partener de cercetare şi analiză, GfK promite clienților săi din toată lumea „creştere prin cunoaștere”.

   
Raluca Ungureanu
Romania   
+40 21 205 55 00
 
General