Bucharest, 23.05.2017
Românii continuă să vadă partea plină a paharului. Barometrul GfK Consumer Confidence arată că încrederea românilor în viitor atinge în primul trimestru al acestui an cele mai înalte cote de la începutul crizei. Măsurile economice demarate anul trecut au continuat și în primul trimestru din 2017: pensiile au crescut cu 5%, iar impozitul pe venit a fost eliminat pentru pensiile de sub 2.000 lei, venitul minim a crescut cu 200 lei, iar TVA a scăzut de la 20% la 19%.
Analizăm mai departe cum aceste premise au influențat gospodăriile românești și consumul pentru acasă al acestora.
Fenomenul de uptrading continuă, dar mai ponderat
În primul trimestru al anului, piața bunurilor de larg consum a crescut cu 1,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Ritmul de creștere pare să încetinească, odată cu ultimul trimestru din 2016. Inflația se instalează (+1,5% pentru produsele alimentare), în timp ce populația continuă să prefere produsele mai scumpe (uptrade). Volumele însă au scăzut, pentru prima oară din 2015, cu 2,5%.
Evoluții pe categorii
Dintre categoriile mari de bunuri de larg consum, produsele alimentare proaspete rămân constante în valoare. La fel, și produsele de îngrijire personală. Cele care înregistrează creșteri sunt produsele alimentare ambalate (+3%), urmate de băuturi cu 2%. Campioane sunt produsele pentru îngrijirea locuinței, care au crescut cu 7% în valoare, semn că românii acordă mai mare atenție confortului de acasă.
Specialitățile de brânză, deserturile din lapte, batoanele de cereale, fructele uscate, cidrul, produsele de patiserie și pizza congelate au continuat să se dezvolte și să câștige tot mai multe gospodării din România. Categoriile de „răsfăț”, cum ar fi înghețata, biscuiții dulci și sărați, gustările și pralinele, au crescut și ele, în principal prin intensificarea consumului.
În același timp, alimentele de bază, precum făina, zahărul, orezul, uleiul pentru gătit sau margarina au continuat tendința de scădere.
Comerțul modern încinge motoarele
În primul trimestru al anului 2017, comerțul modern a atins o cotă de piață de 62%, câștigând aproximativ 2 puncte procentuale în detrimentul comerțului tradițional. Discounterii, supermarketurile și magazinele moderne de proximitate au cea mai mare creștere a cotei de piață în valoare, primele două câștigând prin coșuri mai mari, în timp ce magazinele moderne de proximitate recrutează mai mulți cumpărători. Hypermarket-urile sunt afectate de scăderea traficului și au pierdut aproape un punct în valoare.
Mărcile private au atins aproape aceeași cotă de piață ca în trimestrul întâi al anului anterior (~15%). Vânzările la promoție au scăzut cu 0,7 puncte procentuale în primul trimestru din 2017 față de aceiași perioadă a anului trecut.
Despre studiul GfK Consumer Panel
Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic pentru toate categoriile de produse de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 3.000 gospodării, reprezentativ la nivel naţional.
Despre GfK
GfK reprezintă sursa de încredere care oferă informaţii relevante despre piaţă şi despre consumatori şi care ajută companiile să ia decizii inteligente. Peste 13,000 de experţi în cercetarea de piaţă îmbină pasiunea lor cu cei 80 de ani de experienţă GfK în ştiinţa datelor. Aceasta permite GfK să ofere insight-uri globale importante, îmbinate cu expertiza locală, în peste 100 de ţări. Prin utilizarea unor tehnologii inovatoare şi abilitatea de a lucra cu cifrele, GfK transformă datele din studii în insight-uri acţionabile, care să permită clienţilor săi să-şi îmbunătăţească avantajul competitiv şi să îmbogăţească experienţele şi alegerile consumatorilor.
Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.gfk.com/ro sau urmăriţi GfK pe Facebook: https://www.facebook.com/gfkromania.
These are GfK’s global findings ahead of CES 2024.
Read moreEnvironmental appeal ‘not enough’ to convert non-luxury buyers to EVs
Read moreIn the latest Green Gauge® study from GfK Consumer Life, more than half the U.S. population (53%) expressed serious concern for the environment, noting it should be a priority for everyone.
Read more