Möchten Sie zur deutschen Seite wechseln?JaNeina
Close
Comunicate de presă

Piața instrumentelor de scris crește cu 15% față de 2015

Bucharest, 24.11.2016

Rezultatele studiului GfK POS Tracking pentru piaţa de instrumente de scris

În perioada iulie-septembrie 2016 în magazinele de tip hypermarket şi cash & carry, piaţa instrumentelor de scris a înregistrat o creştere de peste 15% în valoare faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, totalizând suma de aproximativ 19.4 milioane de lei.

“Perioada de cumpărături aferentă începerii anului școlar reprezintă cea mai importantă perioadă a anului pentru vânzările de instrumente de scris, ținând cont de faptul că în ultimii ani acestea au însumat peste 40% din totalul vânzărilor înregistrate într-un an calendaristic”, afirmă Ileana Tîlvan, Head of Digital POS Tracking GfK România.

 Din punct de vedere al stucturii pieței, instrumentele de colorat (creioane colorate, carioci şi creioane cerate) au cumulat 24% din piață. Acestea sunt precedate ca importanță de instrumentele de scris (pixuri clasice, stilouri, creioane grafit şi mecanice, rollere și finelinere) care domină piața, cu o pondere de peste 62%. Celelalte două categorii, instrumentele de corectat si cele de marking au rămas relativ stabile, cu ponderi sub 10%.

Piața de rollere, segment ce a crescut considerabil în ultimii ani, a înregistrat o ușoară scădere în perioada back-to-school 2016, în timp ce segmentul de pixuri clasice a recuperat din scăderea din anul anterior. Recuperarea a venit din vânzările în creștere a pachetelor de 1, 4 si 3 pixuri.

Creioanele de colorat și cariocile rămân cele mai vândute instrumente de colorat. Ratele de creștere continuă să fie de două cifre, însă sub cele înregistrate în 2015. Alături de creioanele cerate, întreaga categorie a crescut din punct de vedere valoric cu 15% față de aceeași perioadă a anului anterior. Împachetările de 12 și 24 de bucăți sunt printre cele mai bine vândute și se remarcă o creștere a vânzărilor și pentru împachetările de 18 carioci. 

Produsele de marking au fost relativ stabile în vânzări, în timp ce produsele de corectat au înregistrat creșteri importante de peste 20%, atât valoric cât și în volum. 

Studiul

Concluziile se bazează pe datele de vânzări colectate de la hypermarketuri si magazine de tip cash and carry, date incluse în panelul de retail GfK. Instrumentele de scris monitorizate sunt: pixuri clasice, carioci, creioane colorate, corectoare, creioane cerate, finelinere, stilouri, creioane grafit, text marker, markere, creioane mecanice, stilouri OHP, rollere.

Despre GfK

GfK reprezintă sursa de încredere care oferă informaţii relevante despre piaţă şi despre consumatori şi care ajută companiile să ia decizii inteligente. Peste 13,000 de experţi în cercetarea de piaţă îmbină pasiunea lor cu cei 80 de ani de experienţă GfK în ştiinţa datelor. Aceasta permite GfK să ofere insight-uri globale importante, îmbinate cu expertiza locală, în peste 100 de ţări. Prin utilizarea unor tehnologii inovatoare şi abilitatea de a lucra cu cifrele, GfK transformă datele din studii în insight-uri acţionabile, care să permită clienţilor săi să-şi îmbunătăţească avantajul competitiv şi să îmbogăţească experienţele şi alegerile consumatorilor.

Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.gfk.com/ro sau urmăriţi GfK pe Facebook: https://www.facebook.com/gfkromania.

Raluca Ungureanu
Romania
General