Please activate JavaScript in your browser settings to enable all features of this website.

Möchten Sie zur deutschen Seite wechseln?JaNeina
Close

Ce este GfK Research Lab?

Un laborator care pregătește viitorii specialiști în domeniul cercetării de piață.

Concept

GfK, liderul pieței de cercetare și de consultanță de marketing din România, lansează în Iași primul centru de dezvoltare destinat viitorilor specialiști în acest domeniu – GfK Research Lab.

Am pregătit, împreună cu partenerii noștri, o lună întreagă de seminarii și de traininguri intensive de dezvoltare personală. Punctul de plecare îl reprezintă instrumentele specifice cercetării de piață, cuprinzând dezvoltarea soluțiilor de colectare a datelor, prelucrarea și analiza statistică a acestora, precum și conceperea unor rapoarte relevante care sa răspundă nevoilor de business ale clienților GfK.  

Partenerii principali în program sunt: Școala de Valori si Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Obiective

Ne propunem să îți arătăm ce înseamnă să lucrezi într-o organizație dinamică alături de oameni pasionați. Nopțile lungi, sesiunile stresante, emoțiile examenelor, toate au fost cu folos. Vino să vezi cum poți îmbina cunoștințele dobândite în facultate cu competențele necesare unei cariere.

Cariera ta

Dacă o să îți placă ce vei afla de la profesioniștii din GfK și dacă la final te hotărăști că o carieră în domeniul cercetării de piață ți se potrivește, oferim posibilitatea celor mai performanți interni să ocupe o poziție în cadrul companiei sau să primească una dintre bursele oferite de GfK.

De ce să vin la GfK Research Lab?

  • Specialiștii GfK îți vor completa cunoștințele teoretice acumulate în facultate cu demonstrații practice
  • Ai șansa să înveți alături de alți 100 de tineri, de la un lider mondial în cercetarea de piață
  • Orice carieră de succes începe cu un prim pas. Al tău se poate numi GfK Research Lab

Ce voi învăța?

În primul rând, ai ocazia să aplici practic cunoștințele acumulate în timpul facultății. În al doilea rând, ai ocazia să lucrezi într-un mediu dinamic și provocator.

Pentru anul acesta, Research Lab îți propune 3 paliere de dezvoltare: Scripting, DP și Charting.

Scripting

De aici pornește totul! Orice studiu de piață de succes are ca bază calitatea instrumentelor de colectare a datelor. Colegii noștri din Scripting se folosesc de cunoștințele lor de HTML / JavaScript pentru a dezvolta, testa și lansa în platformele globale ale GfK instrumente eficiente de colectare a datelor. În prezent, echipa de Scripting colaborează cu clienți din peste 15 țări, printre care Marea Britanie, Germania, Italia, Franta sau Belgia.

Data Processing

Ne place să o numim ‘camera motoarelor’ în activitatea de cercetare de piață. Aici, colegii noștri dau însemnătate datelor colectate online, telefonic sau de pe teren și le transformă în informații de business pentru clienți. Lucrează majoritar utilizând softuri specializate de analiză de date de genul SPSS și Quantum, cu ajutorul cărora fac procesare de date, prelucrări statistice sau analize speciale. Rezultatele astfel obținute pleacă către clienți din 15 țări printre care Germania, Italia, Turcia, SUA, Canada, dar și România. La Data Processing vei auzi,probabil cele mai multe bancuri cu și despre statisticieni.

Charting

Mai exact – ‘CHART’-ing! Este echipa care reușește să dea datelor o formă vizuală grafică din care clienții noștri să poată evalua opțiunile și deciziile de business în raport cu produsele sau serviciile analizate. Ca să fii un bun ‘chart’-ist îți trebuie o gândire analitică, viziune și creativitate. Avem atât cei mai buni specialiști în PowerPoint cât și colegi care stăpânesc cu măiestrie aplicații software de prelucrare grafică a datelor. Despre ei ne vorbesc cu mândrie clienții noștri din SUA, Turcia, Germania sau Austria.

Câte locuri sunt?

Într-o primă etapă, 100. Grăbește-te, deja au început să se ocupe.

Cum se face selecția?

Contează în primul rând să îți dorești cu adevărat să investești timp în dezvoltarea ta. Nu va fi ușor, dar nici imposibil. Tocmai de aceea, asigură-te că disponibilitatea ta de timp îți permite să te implici. Noi credem că se poate și am dezvoltat programul ținând cont de asta.

Pasul 1

Dacă te-ai convins că poți face față, fă-ți un cont pe platforma noastră, încarcă un CV actualizat plus o scrisoare de motivație de minim 500 de cuvinte în limba engleză.

Pasul 2

Vom analiza ce ne-ai scris și, în măsura în care te potrivești cu valorile companiei, te vom invita în următoarea etapă de selecție – o serie de teste online. Testele vor deveni active în contul tău imediat ce ți-am parcurs profilul.

Pasul 3

Credem în metode inovative de selecție. De aceea, am amenajat în sediul GfK un loc inedit – un Escape Room diferit față de cele de care probabil ai auzit și în care vrem să-ți testăm răbdarea și inteligența.

Succes

Dacă ai trecut de testele online și ai reușit să evadezi din cameră, felicitări! 
Te așteaptă o lună de traininguri și de seminarii unice în Iași.

Ce se întâmpla după?

Ne propunem să includem în program 60 de participanți în modulul de Data Processing, 20 de participanți în cel de Scripting și 20 de participanți în cel de Charting. Pentru jumătate dintre aceștia am pregătit oportunități de carieră pe durată nedeterminată, iar pentru o parte dintre interni burse de merit, precum și posibilitatea de a participa la zile deschise în compania noastră.

Inscrie-te

Dacă vrei să participi la GfK Research Lab, așteptăm CV-ul tău la researchlab@gfk.com

Manifest

Sorin Dimitriu, Head of Global Service Center Romania:

"Activăm într-una dintre cele mai provocatoare industrii - cercetarea de piață. Lucrăm pentru clienți din toate domeniile de activitate și suntem la curent cu cele mai noi tendințe economice și tehnologice globale și locale. Ne ajutăm clienții să afle cât mai repede și mai precis ce vor consumatorii lor și cum apreciază produsele și serviciile existente pe piață. Practic, facem vocea consumatorilor auzită.
Suntem o organizație tânără și dinamică care știe ce vrea și trăiește deja în noua lume digitală. Peste 80% din angajații noștri sunt proaspăt absolvenți. Valorizăm performanța individuală, ideile inovatoare și proactivitatea. De asemenea, suntem deschiși la idei de eficientizare a muncii noastre la un nivel de calitate cât mai ridicat. Sloganul “work smarter, not harder” ni se potrivește de minune.
Fiind o organizație în sfera prestărilor de servicii către lumea întreagă, competențele lingvistice sunt la mare căutare. Cu cât cunoști mai multe limbi străine și mai bine, cu atât îți cresc șansele să faci ceva ce îți place și ești răsplătit pe măsură. În prezent, acoperim peste jumătate din glob cu o paletă lingvistică pornind de la engleză, franceză sau italiană, ajungând până la poloneză, portugheză sau japoneză.
GfK înseamnă dinamică. Ne interesează flexibilitatea și punem accent pe termenele de finalizare. Mai mult, încurajăm deschiderea și acordul cu angajații noștri în privința unui orar adaptat, convenabil pentru ambele părți - angajat și angajator. Dovedim aceasta prin faptul că peste 10% din angajații noștri lucrează remote (la domiciliu) din toată țara sau chiar din Europa, iar o parte din colegii noștri sunt freelanceri."